Patru moldoveni au trecut înot Prutul, să se ducă în concediu la mare

377
1
1 min citire
Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, județul Vaslui, au reținut patru cetățeni moldoveni care au trecut înot râul Prut, cu intenția de a ajunge la Constanța. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean la Poliției de Frontieră (IJPF) Vaslui, agent Adrian Corogeanu, cei patru tineri au trecut înot, câte doi, râul Prut și au declarat că intenționau să ajungă la Constanța, la odihnă, cu toate că nu aveau sume suficiente de bani la ei.
"Primii doi, după ce au trecut râul Prut, s-au deplasat mascat, folosindu-se de vegetația din zonă. Aceștia au fost prinși pe raza localității Stănilești. Următorii doi tineri au fost prinși imediat după ce au trecut râul, pe raza aceleiași localități", a declarat Corogeanu.
Polițiștii de frontieră vasluieni au întocmit celor patru dosare penale pentru intrare în România prin trecerea ilegală a frontierei de stat.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0336 secunde