Patru victime într-un accident rutier produs în zona Boema

1926
< 1 min citire
Patru persoane au fost rănite, marți seară, într-un accident rutier care a avut loc în zona Boema, din Constanța.
În jurul orei 23, Valerică Toma, de 21 de ani, din Constanța, care se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare CT-29-TOM, pe strada Tulcei, în momentul în care a ajuns la intersecția cu bulevardul Tomis, nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, intrând în coliziune cu autoturismul KIA, cu numărul de înmatriculare B-07-RVC, condus de Rareș Vlad Cazimir Pantazi, de 20 de ani, din Constanța. În urma impactului, autoturismul KIA a ricoșat și lovit un autoturism Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare B-73-ABJ, condus de Marius Gerard Neagu, de 40 de ani, din Constanța, care se afla oprit la semafor, pe banda a doua. Loganul a fost împins pe scuarul care delimitează banda de viraj dreapta, deteriorând gardul metalic ornamental.
În urma accidentului, au fost răniți cei trei șoferi, precum și o pasageră care se afla în Mercedes, respectiv Oana Maria Păcăleanu, de 21 de ani, din Tulcea.
Lui Valerică Toma i-a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și i-a fost reținut permisul de conducere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.036 secunde