PE EI NU ÎI SPERIE CORONAVIRUSULUI! Șoferi APROAPE DE COMĂ ALCOOLICĂ, pe șoselele din Constanța!

293
PE EI NU ÎI SPERIE CORONAVIRUSULUI! Șoferi APROAPE DE COMĂ ALCOOLICĂ, pe șoselele din Constanța! - politia-1584617898.jpg

Articole de la același autor

În ciuda recomandărilor autorităților de a nu părăsi domiciliile decât pentru a se deplasa la muncă sau pentru urgențe, ca măsură preventivă pentru limitarea răspândirii COVID 19, polițiștii constănțeni au depistat pe șoselele din județul Constanța destui șoferi care fie nu aveau permis auto, fie erau sub influența alcoolului.


Astfel, ieri, în jurul orei 18.50, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe strada Amurgului din orașul Ovidiu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


Tot ieri, în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe strada Baciului din localitatea Ivrinezu Mare, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.


Azi noapte, în jur de ora 1.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe raza orașului Cernavodă, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4102 secunde