Percheziții de amploare. Rețele de trafic de droguri destructurate, minori folosiți în distribuție

91
< 1 min citire
Percheziții de amploare. Rețele de trafic de droguri destructurate, minori folosiți în distribuție - droguri-1779261334.webp
Polițiștii și procurorii DIICOT au desfășurat miercuri dimineață 43 de percheziții în județele Caraș-Severin și Dolj, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc.
Anchetatorii susțin că, începând din 2021 și ulterior din 2024, în zona Oravița ar fi fost formate mai multe grupări care se ocupau cu vânzarea de canabis, cocaină, amfetamină, MDMA și substanțe psihoactive, având ca scop obținerea de profituri importante.
Pe parcursul anchetei, procurorii au stabilit că rețelele și-ar fi extins activitatea în mai multe localități din județ și ar fi folosit inclusiv minori pentru livrarea drogurilor către clienți, dar și pentru intermedierea tranzacțiilor, reducând astfel riscul de expunere al membrilor adulți.
Investigațiile mai arată că unele persoane implicate ar fi migrat între grupări, în funcție de interesele financiare, iar distribuția era realizată atât stradal, cât și la domiciliile clienților.
În total, 36 de persoane au fost puse sub acuzare, iar audierile continuă la sediul DIICOT Caraș-Severin. Acțiunea a beneficiat de sprijinul mai multor structuri de poliție și jandarmerie din țară, conform News.ro.
Sursă foto: News.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0778 secunde