Percheziții în Constanța, într-un dosar de delapidare

314
< 1 min citire
Percheziții în Constanța, într-un dosar de delapidare - whatsapp-image-20241010-at-13554-1728558774.jpg
Miercuri, 9 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat trei percheziții domiciliare, în județul Constanța, într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Perchezițiile au avut loc la domiciliile unor persoane fizice.
Prejudiciul cauzat este estimat la peste 8.000 de lei.
Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, ca urmare a încheierii unui contract cu o societate de telefonie mobilă, una dintre persoane și a însușit, pe nedrept, mai multe bunuri, precum un televizor, un telefon și două routere, care făceau obiectul contractului între societatea menționată și o unitate școlară în cadrul căreia persoana bănuită de comiterea faptei își desfășura activitatea.
 
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate documente cu valoare probatorie și un televizor.
 
În cauză, polițiștii continuă cercetările.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0654 secunde