Pericol mortal pe stradă. O femeie a fost rănită grav de țurțuri căzuți de pe un bloc

249
< 1 min citire
Pericol mortal pe stradă. O femeie a fost rănită grav de țurțuri căzuți de pe un bloc - turturibloc-1768493343.webp
A ieşit să-şi ia o cafea şi s-a trezit la spital. O femeie din Caransebeş a ajuns la urgenţă cu capul spart, lovită de ţurţurii de gheaţă desprinşi de pe acoperişul blocului. Rănile sunt foarte grave, povesteşte soţul victimei, care a şi filmat pericolul.
Femeia lovită de gheață desprinsă de pe un bloc din centrul municipiului Caransebeş este în stare stabilă. Asta după ce rănile i-au fost suturate la camera de gardă.
Soțul său, care este salvamontist și cadru medical, spune că totul s-a produs în această dimineață după ce au ieșit dintr-o cafenea. Norocul femeii este că bucata de gheață de sprinsă de pe bloc a căzut mai întâi pe o copertină care a mai atenuat din impact.
Victima urmează să depună o plângere la poliție, mai ales că ar fi fost făcute sesizări în zonă, dar nimeni nu a luat nicio măsură. Aceeași soartă au avut-o în exact aceeași zonă alte două femei. Una a fost lovită în zona umerilor, iar cealaltă în zona spatelui, tot de gheață de sprinsă de pe același bloc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0491 secunde