Peste 25% din accidente produse de viteză

345
< 1 min citire
Poliția Română informează că numărul accidentelor de circulație a scăzut cu nouă la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Numărul persoanelor decedate în urma acestor evenimente s-a redus și el cu peste 20 la sută.
Totuși, pentru cei care au o deosebită plăcere să apese pedala de accelerație din ce în ce mai mult, polițiștii îi sfătuiesc să se mai gândească. Asta pentru că viteza, cauzată fie de neadaptarea la condițiile de drum, trafic sau meteo, fie peste limita legală ocupă locul fruntaș în principalele cauze ale accidentelor (25,3%). Aceasta este urmată de traversările pietonilor în locuri nepermise (18,0%) cât și de neacordarea priorității pietonilor angajați regulamentar în traversare (12, 3%).
Oamenii legii atrag atenția și asupra importanței respectării regulilor de circulație. Și asta pentru că din ce în ce mai mulți șoferi sunt depistați în trafic amețiți din cauza băuturilor.
De asemenea, Institutul General al Poliției Române atenționează conducătorii care obișnuiesc să urce la volan sunt influența alcoolului, că pe lângă probabilitatea producerii unui accident rutier, aceștia riscă și închisoarea de la unu la cinci ani.Totodată, pe timpul cercetării permisul este reținut fără drept de circulație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0305 secunde