Peste 30.000 de angajați ai MAI au lucrat de Revelion

579
1 min citire
Aproximativ 250 de militari ai Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța au fost la datorie și în noaptea de Revelion. Ei au fost mobilizați pentru a asigura liniștea și ordinea în județul Constanța. Măsura s-a menținut până ieri, în localitățile Constanța, Mangalia, Medgidia, Ovidiu, Cernavodă, Hârșova, Năvodari, Techirghiol și Eforie. Purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța, Sorin Trancă, a declarat că efectivele aflate în teren au vegheat în noaptea dintre ani la prevenirea și combaterea faptelor antisociale. El a mai precizat că echipajele de jandarmi au fost prezente, împreună cu Poliția, pe străzi, în apropierea gărilor și locațiilor cu public numeros.
De altfel, peste 30.000 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor au fost mobilizați în cele peste 400 de locații din țară unde au avut loc manifestări publice cu ocazia Revelionului, pentru a asi-gura ordinea și siguranța publică.
Potrivit unui comunicat de presă, personalul Ministerului Administrației și Internelor (MAI) - polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și lucrători ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) - au acționat atât pe raza localităților și în locurile unde au fost organizate manifestări publice cu număr mare de participanți (restaurante, case de cultură și piețe publice mari), cât și pe traseele către Valea Prahovei, Valea Oltului și nordul Moldovei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.033 secunde