Peste 600 de kilograme de pește, abandonate de braconieri în mâinile jandarmilor

302
< 1 min citire
Ieri dimineață, în jurul orei 8, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "TOMIS", împreună cu inspectori ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol în zona lacului Sinoe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al grupării, locotenent-colonel Sorin Mustățea, cu acest prilej, au fost descoperite, în apa lacului Sinoe, abandonate, mai multe plase monofilament (interzise de lege) în lungime de peste patru km, încărcate cu pește. În apropierea lacului au fost descoperite două autoturisme, de asemenea abandonate de braconieri, în care s-au găsit mai mulți saci plini cu pește.
Cantitatea totală de crap, caras, șalău, babușcă, biban, etc, care depășește 600 kg, a fost predată unui centru de comercializare a peștelui, în vederea valorificării, iar plasa monofilament a fost ridicată în vederea confiscării.
Jandarmii presupun că braconierii au fost anunțați de prezența jandarmilor și a inspectorilor piscicoli în zonă și au abandonat în grabă plasele, peștele și autoturismele.
Locotenent-colonel Sorin Mustățea a declarat că au fost înregistrate datele de identificare ale autoturismelor, urmând ca structurile abilitate să stabilească cine sunt proprietarii și să continue cercetările.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0298 secunde