"Ping-pong" între judecători și procurori, pe banii păgubiților și ai… statului, în afacerea cu case fără fundație de la Valu lui Traian. De mai binede doi ani de zile, procurorii și judecătorii se contrazic și "se bat" în soluții privind anchetarea sau nu a vinovaților. Cine are de pierdut din toată această bâlbâială a Justiției? Tot familiile care au plătit pentru o roabă de piatră turnată în loc de fundație cât pentru o casă cu etaj!
În luna iunie 2010, judecătorii de la Tribunalul Constanța dispuseseră admiterea recursului declarat de Ilie Nicolae Posedaru împotriva sentinței emise de Judecătoria Constanța prin care s-a respins plângerea împotriva neînceperii urmăririi penale date de Parchet în ceea ce îi privește pe Emin Gemur și Liviu Raicu, angajați ai Primăriei Valu lui Traian. Magistrații de la Tribunal au dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța în vederea începerii urmăririi penale față de cei doi pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În sentința emisă de cei trei magistrați ai Tribunalului, singurii, se pare care au analizat cu foarte mare atenție documentele aflate la dosar, se arată: "Se constată că materialul probator existent la dosarul cauzei este deficitar, multe aspecte rămânând nelămurite de către procuror cu ocazia cercetărilor întreprinse".
Nereguli flagrante
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au fost singurii care au sesizat neregulile cu privire la emiterea autorizațiilor de construire și istoricul documentelor din acea perioadă care sunt, de departe, lipsite de orice logică. Cum de nimeni, în doi ani de anchetă, nu a putut sesiza că imobilul a fost construit, practic, pe un teren care nici măcar nu se afla în proprietatea familiei Răceală, cea care, la rândul ei, a vândut terenul cu imobilul aferent, apărut peste noapte (la propriu!), familiei Posedaru? Mai mult decât atât, imobilul teren a fost intabulat în proprietatea acestei unități administrativ-teritoriale la data de 11 iulie 2007, când casa era deja construită!!! Cum de nimeni nu a constatat că acea clădire s-a ridicat abuziv, ba, dimpotrivă, angajații Primăriei din Valu lui Traian au dat autorizație de construire și chiar au făcut recepția clădirii fără a constata vreo nelegalitate!
Având în vedere tocmai aceste aspecte, judecătorii de la Tribunal spun că "se impune a se verifica în ce măsură Emin Gemur a respectat sarcina de serviciu de a urmări și verifica documentația depusă în vederea eliberării autorizației de construire".
În vederea lămuririi acestor aspecte, judecătorii spun că se impune completarea materialului probator cu următoarele mijloace de probă: reaudierea punctuală a lui Gemur Emin și Liviu Raicu, privind modul în care și-au îndeplinit atribuțiunile de serviciu; reaudierea vânzătorului Ion Răceală, stabilirea în ce condiții l-a împuternicit pe Vasile Bindelea să participe la recepția finală a construcției sale; audierea lui Vasile Bindelea, vizavi de calitatea pe care a deținut-o în momentul recepției.
Greșeala recunoscută, pe deplin iertată?
Chiar în timpul reaudierii sale din această vară, Ion Răceală spune: "construcția casei a început în luna mai 2007 și a durat aproximativ două luni", el recunoscând astfel ceea ce reiese și din documente, respectiv că a construit pe un teren pe care nu-l avea în posesie și pe care nici măcar Primăria nu-l intabulase, deci era în proprietatea… nimănui! Ceea ce nu poate reieși din acte este implicarea consilierului local Vasile Bindelea, care apare ba martor în procese-verbale de recepție ale Primăriei Valu lui Traian, ba împuternicit al familiei Răceală. În realitate, așa cum relatam și în alte ediții ale ziarului "Cuget Liber", Bindelea era cel care construia în realitate, folosind relațiile sale în Primăria Valu lui Traian, motiv pentru care și autorizațiile curgeau pe bandă rulantă și nimeni nu se interesa dacă s-a construit un ditamai căsoiul pe un teren al cărui proprietar nu era. Dar urma să fie! Lucrurile erau știute dinainte, restul nu era decât o simplă formalitate!
Ei bine, declarația lui Ion Răceală este luată ca atare, deși, dacă ar fi coroborată cu documentația de la dosar, ar reieși, evident, toate neregulile existente.
Declarații în doru’ lelii
Mai mult decât atât, declarațiile luate celor doi angajați ai Primăriei, Emin Gemur și Liviu Raicu, par a fi o simplă formalitate și nu au rolul de a lămuri, așa cum a cerut instanța, dacă aceștia și-au respectat sau nu atribuțiunile de serviciu. Mai exact, declarațiile lor, care ar trebui să lămurească aspecte esențiale ale dosarului, se întind pe cel mult câteva rânduri.
"Am fost pe teren, la imobil, unde am efectuat mai multe verificări, măsurători, fără a constata nereguli. Totul era zugrăvit proaspăt, nu se observa nicio fisură", asta e ceea ce a declarat Emin Gemur. Liviu Raicu este și mai "convingător": "Am fost pe teren, am măsurat locuința, interior, exterior, fără a constata nereguli".
Oare la asta s-a referit instanța Tribunalului Constanța atunci când a trimis dosarul spre a fi revăzut de procurori?
Ei bine, pe baza acestor noi "dovezi", procurorii au constatat că nu există motive care să indice existența vinovăției "ca element subiectiv constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor".
Familia Posedaru a atacat, din nou, decizia procurorilor la Judecătoria Constanța, urmând o nouă rundă de procese pentru ca ceea ce pare evident pentru unii, să fie certificat și de organele de anchetă.
Fundație de 40 de centimetri
Amintim că, potrivit unui studiu întocmit de SC GTF Prospect SRL Constanța în aprilie 2008, fundația casei familiei Posedaru, cumpărată contra sumei de 130.000 de euro, este executată din piatră fără liant și are o adâncime de 0,40 de metri, în condițiile în care structura solului impune în zonă o adâncime minimă de 1,80 - 2 metri. Prin urmare, la doar câteva luni de când s-au mutat în imobil, acesta a început să prezinte fisuri din ce în ce mai pronunțate, care arătau o problemă gravă de construcție.