Bărbatul care a incendiat opt mașini în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie, în București, a fost reținut sâmbătă dimineață de polițiști. El are 45 de ani și locuiește în sectorul 1 al Capitalei.
Bărbatul a fost prins azi noapte chiar în spatele secției 1 de poliție, după șapte zile în care anchetatorii au vizionat imaginile surprinse de peste 200 de camere de luat vederi, au audiat 16 persoane care corespundeau descrierilor și au reușit să stabilească traseul de dinainte și de după ce a distrus mașinile. Piromanul a fost prins și după ce polițiștii au dat publicității mai multe fotografii cu el și au cerut ajutorul populației.
După câteva ore de audieri, bărbatul de 45 de ani a fost reținut. Deocamdată nu se știe motivul pentru care bărbatul a dat foc celor opt mașini, transmite Digi24.ro.
De altfel, în multe dintre imaginile ridicate și studiate de anchetatori, cel căutat pentru incendierea autoturismelor interacționează cu trecători ori cu persoane care locuiesc în zona pe care a ales-o drept țintă. În imagini, bărbatul pare relaxat, iar asta confirmă teoriile specialiștilor despre piromani.
Pompierii au descoperit că piromanul a dat cele trei lovituri de proporții după un plan atent studiat: a pus cârpe îmbibate cu benzină sub roțile mașinilor. S-a asigurat că vehiculele iau foc, dar și-a lăsat și timp să dispară până izbucnește vâlvătaia.
Primul incendiu a fost anuntat la 112 în jurul orei 23.00, pe strada Gala Galaction, unde au fost gasite trei autoturisme care ardeau cu flacară, iar cel de-al patrulea era doar afectat de căldura degajată.