Plagiatul îl costă pe Vîntu eliberarea anticipată

263
Plagiatul îl costă pe Vîntu eliberarea anticipată - sov-1355476054.jpg
Sorin Ovidiu Vîntu ar putea rămâne în spatele gratiilor dacă se dovedește că lucrarea pe care a scris-o în închisoare pentru a i se reduce pedeapsa cu 33 de zile este un plagiat. Ziarul "Adevărul" a prezentat modul în care Sorin Ovidiu Vîntu a plagiat din alte lucrări în cartea pe care a scris-o după gratii, pentru a i se reduce pedeapsa cu 33 de zile.
Experții consultați de "Adevărul" sunt categorici: cartea "România - studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziție și perspectivele comunitare", scrisă de SOV în spatele gratiilor, nu este o lucrare originală. Aceștia au stabilit că volumul nu este altceva decât un conglomerat de texte copiate din alte opere.

În cazul în care se dovedește că Sorin Ovidiu Vîntu a plagiat, eliberarea sa condiționată ar putea fi suspendată. "Deținutul ia la cunoștință de mai multe documente, pe care le semnează. Printre acestea se numără și un angajament care prevede că în cazul în care se dovedește că a încălcat normele de conduită ale cercetării-dezvoltării, cum ar fi plagiat, confecționare de date sau falsificare, va răspunde penal și, pe lângă aceasta, i se va anula și eliberarea condiționată", a declarat pentru "Adevărul" subinspectorul Georgiana Gherman, purtător de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Există însă o singură problemă. Dacă deținutul este eliberat înainte de a se dovedi că a plagiat, Administrația Penitenciarelor nu mai poate face nimic. "Dacă este eliberat între timp, atunci numai instanțele de judecată sunt în măsură să decidă anularea eliberării condiționate și rechemarea în penitenciar", a mai spus Georgiana Gherman.

Sorin Ovidiu Vîntu a speculat o lacună legislativă. Administrația Penitenciarelor nu are niciun fel de norme legale în ceea ce privește conținutul lucrărilor semnate de scriitori în zeghe. "Nu noi putem face verificări în acest sens, dacă este vorba de plagiat sau nu. Deținutul este cel care-și asumă răspunderea pentru ceea ce a scris în lucrare. Comisia penitenciarului poate anula eliberarea condiționată doar dacă un Consiliu de Etică stabilește că lucrarea nu este autentică", a declarat purtătorul de cuvânt al ANP.

Cu alte cuvinte, deținutul Sorin Ovidiu Vîntu, a cărui probitate morală nu poate fi luată în considerare în urma condamnării la închisoare, poate fi eliberat prin simpla semnare a angajamentului de asumare a răspunderii.

Replica lui Sorin Ovidiu Vîntu a venit din spatele gratiilor. Prin intermediul fiicei sale, Ioana, Vîntu a transmis ziarului "Adevărul" că din cauza grabei redactării lucrării ar fi omis să citeze operele din care s-a inspirat. "Acuzația de plagiat apărută în ziarul dumneavoastră este exagerată. Toate sursele pe care le-am consultat au fost citate în bibliografia pe care am publicat-o la sfârșitul lucrării. Dacă din graba de a mă încadra într-o anumită unitate de timp am omis pe cineva, îmi cer scuze atât autorului, cât și dumneavoastră", a transmis, din Penitenciarul Jilava, Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta nu a putut explica însă cum în părțile întâia și a treia ale cărții a folosit corect regulile de citare pentru informațiile preluate din alte surse.

Potrivit experților consultați de "Adevărul", cartea scrisă de SOV este, practic, o compilație din diverse texte preluate, în mare parte, fără drept de către Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit experților consultați de "Adevărul". "Este un plagiat clar, fără niciun fel de dubii. Este preluare cuvânt cu cuvânt dintr-o lucrare publicată în limba română și prezentată într-o altă lucrare tot în limba română, fără atribuire. Preluarea de text, care este repetată, nu are caracter exemplificator și nu este procesată de autorul preluării", a declarat pentru "Adevărul" prof. univ. Dorin Isoc.

La începutul lunii, Comisia de analizare a cererilor de eliberare condiționată a Penitenciarului Jilava a aprobat scăderea a 33 de zile de închisoare din condamnarea de un an primită de Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul privind șantajarea lui Sebastian Ghiță. Eliberarea condiționată va fi însă decisă de judecători pe 17 ianuarie 2013.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3524 secunde