Plantație de cannabis într-o garsonieră din Constanța | VIDEO

588
< 1 min citire
Plantație de cannabis într-o garsonieră din Constanța | VIDEO - cannabiscrop11342186761-1342204911.jpg
Doi tineri din Constanța au fost prinși în flagrant de polițiștii de la Crimă Organizată în timp ce încercau să vândă cannabis.
Flagrantul a fost organizat joi seară, ocazie cu care a fost prins Adrian M., de 22 de ani. El avea cinci grame de cannabis, porționat, și le oferea spre vânzare. După jumătate de oră a fost depistat și cel de la care se aproviziona suspectul, respectiv Alexandru D., de 28 de ani. Și asupra lui au fost găsite cinci grame de cannabis.
Percheziția domiciliară efectuată la domiciliul lui Alexandru D., o garsonieră, a scos la iveală că acesta avea o plantație de cannabis. În locuința lui au fost găsite nouă ghivece, cu 14 plante de cannabis mature, de aproximativ 1 - 1,5 metri înălțime, ce aveau condiții de creștere asigurate prin dispozitive de irigare, iluminare artificială și control al temperaturii. În total, au fost confiscate 600 de grame de cannabis. Cei doi tineri sunt anchetați pentru trafic de droguri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0324 secunde