Pleci la drum în țară? Iată cum se circulă

37
Pleci la drum în țară? Iată cum se circulă - accident11343135953-1409046432.jpg

Articole de la același autor

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme semnificative privind fluența traficului pe arterele importante. Amintim că, în urma precipitațiilor abundente de la sfârșitul lunii iulie, traficul rutier este întrerupt pe DN7A, în județul Hunedoara, în zona Jieț, pe porțiunea cuprinsă între kilometrii 96 și 105+120 de metri, din cauza unor alunecări de teren (una dintre acestea produsă anterior, în urmă cu trei luni). Pe DN66 Bumbești Jiu - Petroșani, drum pe care se execută lucrări între kilometrii 93+500 de metri și 126, traficul rutier va fi întrerupt de luni până vineri, în intervalele orare 7:00-12:00 și 14:00-19:30. Pe respectivul segment de drum, în perioadele în care traficul rutier nu este întrerupt, se circulă cu unele restricții. Tot pe DN66, până la data de 30 septembrie 2014, între localitățile gorjene Iezureni și Bumbești-Jiu (kilometrii 83+030 - 92+150), de luni până sâmbătă, între orele 8:00 și 18:00, se restricționează circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone. Acestea circulă deviat, pe traseul Târgu Jiu (DN 66, kilometrul 83 + 30 de metri) - DJ 665 (Curtișoara - Tetila) - DC 3 (Tetila - Bumbești-Jiu) - Bumbești-Jiu (DN 66, kilometrul 92+150 de metri). Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone vor tranzita tronsonul DN 66 cuprins între kilometrii 86 + 988 metri și 90 + 363 metri, cu respectarea restricției de viteză de maximum 40 km/h și a indicațiilor piloților de circulație.

Pe DN7 Pitești - Râmnicu Vâlcea nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția celor destinate exclusiv transportului de persoane, din cauza unor alunecări de teren și viituri produse la sfârșitul lunii trecute.

În județul Vâlcea, traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN67, la kilometrul 196+140 de metri, în zona Ostroveni, din cauza unor lucrări de amenajare a unei intersecții cu sens giratoriu cu noul bulevard Dem Rădulescu din municipiul Râmnicu Vâlcea. Se estimează că lucrările vor fi finalizate până în data de 30 septembie 2014.

În județul Hunedoara, pe DN74 Brad - Abrud, la kilometrul 23+80 de metri, în zona satului Buceș-Vulcan, un zid de sprijin s-a surpat, iar traficul rutier a fost întrerupt pe o bandă. Se circulă pe cealaltă bandă, alternativ, în ambele direcții.

În județul Prahova, pe DN1A, în zona Măneciu, s-a produs o erodare a terasamentului, pe porțiunea kilometrică 133+300-133+370 de metri. Se circulă alternativ, pe o bandă. În județul Timiș, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone a fost restricționată pe DN68A Lugoj - Traian Vuia, între kilometrii 3+190 și 27+500 de metri, din cauza unor alunecări de teren care au afectat corpul drumului. Ruta ocolitoare este DN6 (Centura Lugoj) - autostrada A6 (Lugoj - nodul rutierBalinț) - autostrada A1 (nodul rutier Balinț- intersecție cu DN68A).

Pe DN73C, în județele Argeș și Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeș - Burluși, între kilometrii 46 și 56, este restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluși - Piatra, între kilometrii 56 și 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. În județul Vrancea, în zona Jitia, o alunecare de teren a afectat terasamentul DN2N la kilometrul 46+800 de metri, iar traficul greu a fost restricționat.

În județul Suceava, pe DN2E Marginea - Clit, la kilometrul 63+392 de metri se circulă pe o bandă, alternativ, cu restricție pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza surpării unui podeț. Rută ocolitoare pentru traficul greu: DN17 Păltinoasa - Suceava, DN2 Suceava - intersecție cu DN2H, DN2H Milișăuți - Rădăuți, DN17A Rădăuți - Marginea.

Până în data de 14 noiembrie 2014, pe DN57 Oravița - Moravița va fi restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 25 de tone, din cauza degradării suprafeței carosabile în urma precipitațiilor abundente de la sfârșitul lunii iulie. În județul Argeș, pe DN67B Pitești - Drăgășani, la kilometrul 175+900 de metri, la intrarea în localitatea Poiana Lacului dinspre Pitești, a fost restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 30 de tone, din cauza unui pod avariat de o viitură, în urmă cu două luni.

Pe DN1 București - Brașov, restricția de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, se aplică, pe toată perioada anului, de luni până joi în intervalul orar 6:00 - 22:00, iar de vineri până duminică pe tot parcursul acestor zile (în intervalul orar 0:00 - 24:00).

În perioada 1 iulie - 31 august 2014, circulația vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi restricționată la sfârșit de săptămână, astfel:

1.pe autostrada A2 București - Murfatlar, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone:

pe sensul de parcurs București - Constanța - vinerea, între orele 12:00 și 24:00, iar sâmbăta între orele 6:00 și 14:00;

pe sensul de parcurs Constanța - București - duminica, între orele 12:00 și 24:00;

pe sensul de parcurs Fetești - Cernavodă - duminica, între orele 12:00 și 24:00;

2.pe DN39 Agigea - Mangalia, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în ambele sensuri, vinerea, între orele 12:00 și 22:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 6:00 și 22:00;

3.pe DN22C Murfatlar - Cernavodă, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în ambele sensuri, duminica, între orele 12:00 și 24:00. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3963 secunde