Poliția a descoperit adevărul după o alertă falsă. Totul fusese inventat pentru a ascunde un furt

735
< 1 min citire
Poliția a descoperit adevărul după o alertă falsă. Totul fusese inventat pentru a ascunde un furt - girofare-1779344417.webp
O femeie de 38 de ani din Botoșani a fost reținută de polițiști după ce a inventat o poveste despre un presupus jaf comis de doi falși polițiști. Aceasta i-a relatat incidentul mamei sale, care a alertat autoritățile prin apel la 112.
În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit rapid că sesizarea nu era reală. Femeia ar fi sustras anterior produse de igienă dintr-un magazin, fiind surprinsă de casieră și obligată să achite contravaloarea bunurilor, în valoare de aproximativ 60 de lei — exact suma pe care a susținut ulterior că i-ar fi fost furată.
Potrivit polițiștilor, aceasta ar fi inventat întreaga situație pentru a-și justifica lipsa banilor în fața familiei.
Femeia de 38 de ani ar fi inventat un scenariu potrivit căruia ar fi fost abordată de două persoane care purtau însemne asemănătoare celor ale Poliției Române. Această sesizare a mobilizat inutil forțe de ordine și a pus polițiștii de la investigații criminale să desfășoare activități pe parcursul întregii nopți", a transmis IPJ Botoșani.
Autoritățile reamintesc că alertarea falsă a organelor de ordine constituie infracțiune și se sancționează conform legii, conform ȘtirileProTV.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.04 secunde