Polițiștii locali din Constanța au desfășurat, în perioada 11–17 mai, mai multe acțiuni pentru menținerea ordinii publice, siguranța rutieră și verificarea respectării normelor legale în municipiu. Intervențiile au avut loc atât în urma sesizărilor primite de la cetățeni, cât și în cadrul activităților din teren.
Potrivit reprezentanților Direcției Generale Poliția Locală (DGPL) Constanța, în doar o săptămână, la dispecerat au fost recepționate 1.414 apeluri telefonice, dintre care 412 au reprezentat sesizări din partea cetățenilor. Totodată, au fost oferite 833 de informații de interes public și au fost realizate 593 de contactări ale deținătorilor de autoturisme.
În sprijinul activităților operative, polițiștii locali au efectuat peste 2.400 de verificări în bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne și peste 500 de interogări în Registrul Comerțului.
Acțiunile de patrulare și prevenire au vizat zone intens circulate din municipiu, precum strada Ștefan cel Mare, cartierele Tomis III, Henri Coandă, zona City Park Mall, Parcul Tăbăcărie, Delfinariu și Gara Constanța. De asemenea, au fost monitorizate zilnic 37 de unități de învățământ și zonele din jurul acestora.
În ceea ce privește traficul rutier, oamenii legii au intervenit pentru fluidizarea circulației în zonele aglomerate și în apropierea școlilor, dar și pentru eliberarea carosabilului necesar desfășurării unor lucrări publice.
Totodată, au continuat controalele privind depozitarea deșeurilor, monitorizarea ecoinsulelor și identificarea zonelor vulnerabile la abandonul ilegal de gunoaie, inclusiv în cartierele din apropierea bulevardului I.C. Brătianu.
Reprezentanții DGPL au transmis că acțiunile vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu celelalte structuri și servicii publice locale.