Polițiști salvați de la înec, de traficanții pe care îi urmăreau

941
Polițiști salvați de la înec, de traficanții pe care îi urmăreau - colacdesalvarepozabuna98172000-1570255302.jpg

Articole recomandate

Patru traficanți de droguri i-au salvat, vineri, de la înec, pe trei agenți ai Gărzii civile spaniole, în timp ce erau urmăriți de către aceștia pe mare, dar gestul lor nu i-a scutit de a fi arestați pentru transportul a trei tone de hașiș, au anunțat autoritățile spaniole, citate de AFP.

Faptele s-au produs vineri dimineață, când o ambarcațiune a Gărzii civile a urmărit o 'barcă cu motor suspectată că transporta droguri cu patru persoane la bord', în largul Mijas (Andaluzia, extremitatea sudică), a indicat într-un comunicat Garda civilă, forța poliției spaniole cu statut militar.

În goană, cele două ambarcațiuni s-au ciocnit, ceea ce a făcut ca trei agenți ai Gărzii civile să cadă în mare în timp ce nava lor 'circula fără control' și reprezenta un pericol pentru ei, potrivit comunicatului citat de agerpres.ro.

Un elicopter al Gărzii civile le-a cerut, prin megafon, presupușilor traficanți să le vină în ajutor agenților de poliție, ceea ce ei au făcut.

Dar, în final, cei patru ocupanți ai ambarcațiunii 'au fost arestați pentru delictul de trafic de droguri și peste 80 de baloturi cu hașiș, care căzuseră în apă, au fost recuperate, având o greutate de aproximativ 3 tone', conform comunicatului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7256 secunde