Polițiști și jandarmii s-au călcat "pe bătături" în cazul unui furt de uree din Palas

839
Polițiști și jandarmii s-au călcat
Furt de uree "cu cântec", miercuri seară, în zona Palas. Polițiștii con-stănțeni spun că, în jurul orei 17.00, au fost anunțați că patru vagoane pline cu uree ale unui tren de marfă au oprit, la Km 217+500, deși nu era pro-gramată vreo staționare. Oamenii legii care au venit la fața locului ar fi constatat că din cele patru vagoane existau scurgeri de uree, iar mai multe persoane au luat-o la fugă la vederea polițiștilor. Aceștia ar fi contactat imediat societatea transportatoare și reprezentanții CFR, pentru a lua marfa și pentru a o depozita la CF Palas până la predarea ei către transportator.
În jurul orei 20.00, la fața locului au apărut trei autou-tilitare și 11 persoane, care au început să încarce ureea în saci. Polițiștii spun că oamenii fuseseră aduși chiar de lucrătorii CFR. La aproximativ jumătate de oră, la fața locului au descins și echipajele de jandarmi, care au ridicat toți suspecții. Până și cei trei polițiști de la Transporturi care se aflau acolo au fost ridicați, ei fiind suspectați că sunt implicați în furt. Toate persoanele au fost transportate la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi, unde au dat cu subsemnatul.
Surse neoficiale ne-au declarat că unii dintre oamenii legii ar fi fost văzuți în timp ce încărcau ureea în saci, ceea ce a dus la presupunerea că ar fi implicați în comiterea furtului…
Șeful Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, comisar șef Cornel Tănase, ne-a declarat că polițiștii săi nu au fost implicați în furt, ci ei supravegheau marfa. "Din primele verificări, cele 11 persoane au fost aduse de polițiști în vederea recuperării mărfii și predării ei către transportator. Noi cercetăm pe toată lumea", ne-a declarat Tănase.

Multe semne de întrebare
Polițiștii și procurorii con-stănțeni continuă cercetările cu privire la stabilirea împrejurărilor concrete în care s-au petrecut faptele și a lămuririi tuturor aspectelor, cum ar fi, de exemplu, iden-tificarea persoanelor care au determinat oprirea garniturii de tren și au deschis trapele de golire ale celor patru vagoane, făcând posibilă scurgerea pe terasamentul de cale ferată a cantității de aproximativ 15 tone îngră-șământ chimic, precum și pentru tragerea acestora la răspundere penală.
De asemenea, oamenii legii vor trebui să stabilească dacă polițiștii au avut vreo implicare în toată această poveste, dacă ar fi fost complici la furt, dacă erau "supervizați" de anumite servicii interne ș.a.m.d.
Totodată, trebuie să se stabilească de ce jandarmii au bănuit că polițiștii sunt în cârdășie cu hoții și de ce au ales să acționeze în maniera respectivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 29 Aprilie 2011
Stire din Eveniment : Bricul "Mircea" se întoarce acasă
Pagina a fost generata in 1.4595 secunde