Polițiștii au confiscat peste 840 de kg de artificii și 8.000 de brazi comercializați ilegal

305
2 min citire
Polițiștii au confiscat, în urma unor controale desfășurate la nivel național în ultima lună, peste 840 de kilograme de petarde și artificii și 8.000 de brazi de Crăciun, potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul General al Poliției Române.
În ceea ce privește comercializarea petardelor și artificiilor pentru sărbătorile de iarnă, Poliția Română anunță că, începând cu data de 23 noiembrie, a fost declanșată la nivel național operațiunea "Foc de Artificii", operațiune în cadrul căreia au fost constatate 85 de infracțiuni la Legea privind regimul materialelor explozibile, fiind totodată confiscate peste 840 de kilograme de obiecte artizanale pe bază de materiale explozive. Astfel, polițiștii au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea comercializării, folosirii ilegale și a contrabandei cu articole pirotehnice interzise de lege în en-gross-uri, târguri, oboare, piețe, supermarket-uri și în punctele de trecere a frontierei. Până în prezent, au fost constatate 85 de infracțiuni, în care sunt cercetate 89 de persoane și au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 84.500 lei. Totodată, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, peste 150.000 de petarde, pocnitori, rachete, artificii și baterii, în valoare de peste 58.500 lei.
Începând cu data de 10 decembrie, Poliția Română a demarat și acțiunea "Bradul de Crăciun", în cadrul căreia polițiștii, împreună cu jandarmi și lucrători silvici, au efectuat până în prezent peste 4.500 de controale și acțiuni, în urma cărora au constatat 184 de infracțiuni. De asemenea, au aplicat peste 1.800 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 750.000 de lei. Totodată, au fost confiscați 1.400 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 265.000 de lei și aproape 8.000 de brazi de Crăciun, în valoare totală de aproape 112.000 de lei. 
Tăierea ilegală a brazilor de Crăciun, precum și transportul ori comercializarea acestora fără documente de proveniență, se sancționează cu închisoare de la 2 luni la 6 luni sau cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei, potrivit legii. De asemenea, comercializarea de material lemnos, de arbori ori arbuști ornamentali și brazi de iarnă, fără documente legale de proveniență sau revânzarea materialului lemnos cumpărat de persoane fizice de la unitățile silvice pentru utilizare proprie se sancționează cu amendă de la 120 la 200 de lei, se mai arată în comunicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0301 secunde