Lucrătorii Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, împreună cu partenerii proiectului, respectiv Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Tehnic Pontica și Asociația Social Culturală Pontica, au finalizat activitățile din cadrul proiectului local "Zilele prevenirii violenței intrafamiliale" prin organizarea unui concurs intrajudețean pe teme specifice, care a avut loc, vineri, la Palatul Copiilor.
Aici, s-au desfășurat diverse concursuri de prevenire a violenței, acesta fiind conceput pe componente ca eseu, desen (pliant, afiș), slogan și teatru.
Organizarea pieselor de teatru și a scenetelor tematice a avut drept scop conștientizarea elevilor cu privire la metodele de prevenire a violenței domestice și de promovare a toleranței față de victimele acestora, și implicarea tinerilor în acțiuni de voluntariat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, la acțiuni au participat elevi și cadre didactice de la majoritatea școlilor constănțene, polițiști și preoți.
La finalul activității, afișele, pliantele, sloganurile și desenele au fost expuse în Sala Mare a Palatului Elevilor.
Materialele expuse pot fi vizionate până pe data de 27 noiembrie pentru a marca "Ziua intențională a prevenirii violenței intrafamiliale".
În consecință, după cum a precizat reprezentantul IPJ Constanța, subinspectorul Radu Croitoru, au fost atinse obiectivele propuse din cadrul planului de acțiune, prin conștientizarea populației și schimbarea atitudinii tinerilor cu privire la violenta domestică. Drept urmare, s-a promovat comportamentul preventiv responsabil, prin combaterea indiferenței și schimbarea atitudinii cu privire la fenomenul violenței în familie și școli.