Polițiștii au vânat șoferii care foloseau telefonul în trafic. Câte sancțiuni au fost aplicate
Articole de la același autor
Astfel, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care, în timpul mersului, au preocupări care le distrag atenția, astfel încât participanții la trafic pot fi puși în pericol.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 1.578 de sancțiuni contravenționale, 376 dintre acestea fiind date pentru nefolosirea centurii de siguranță, 98 pentru folosirea telefoanelor mobile fără dispozitive de tip „mâini libere”, iar restul pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 625.000 de lei.
Totodată, au fost constatate nouă infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Concomitent, polițiștii rutieri au desfășurat activități de conștientizare a riscurilor la care se expun, în situația în care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
„Recomandăm tuturor participanților la trafic să adopte un comportament responsabil și le urăm călătorii în siguranță!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.