Polițiștii constănțeni în acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice

244
Polițiștii constănțeni în acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice - politie-t-1698940216.jpg

Articole de la același autor

În perioada 1-2 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secțiile 2 și 3 Poliție au desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea furturilor din locuințe și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.


În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 70 de persoane, au fost verificate aproximativ 30 de vehicule și 20 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, piețe și parcuri.


În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care 4 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 19 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, iar restul pentru alte abateri.


Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 13.000 de lei.


De asemenea, au fost retrase 1 certificat de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.


La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.336 secunde