Polițiștii cu ochii pe hoți

434
< 1 min citire
Doi constănțeni au predat paznicului Centrului de colectare a deșeurilor feroase un capac și o ramă metalică, sparte, care aparțin societăților de telefonie. Paznicul a anunțat polițiștii, care s-au deplasat la fața locului. Ei i-au identificat pe Maricel Manolachi, de 44 de ani, și Constantin Lazăr, de 34 de ani, ambii din Băneasa.
În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că cele două elemente metalice fuseseră sustrase din fața locuinței celui de-al doilea suspect, de pe domeniul public. Cercetările sunt continuate cu autorii în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Totodată, polițiștii i-au identifcat și pe Aidan A., de 15 ani, și Hasan A., de 14 ani, ambii din Lumina, care sunt suspectați de mai multe furturi cu autori necunoscuți.
Aceștia, în perioada 7-31.03.2011, au furat pe timp de noapte și prin efracție diferite bunuri din locuințele a nouă persoane din localitatea Lumina, județul Constanța.
Ei sunt cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0303 secunde