Polițiștii de frontieră, pregătiți pentru afluxul de călători la ieșirea din țară

48
Polițiștii de frontieră, pregătiți pentru afluxul de călători la ieșirea din țară - filtrupoltistirutierapolitialoca-1388932151.jpg

Articole recomandate

În această perioadă, cetățenii români, stabiliți în străinătate și cetățenii străini, aflați în vizită în țara noastră, se reîntorc în țările de reședință, motiv pentru care, în punctele de trecere, se înregistrează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport pe sensul de ieșire din țară.
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română a luat toate măsurile necesare astfel încât tranzitul să se efectueze în condiții normale, au anunțat reprezentanții acesteia. De asemenea, dacă situația o impune, se vor lua măsuri de creștere a numărului arterelor de control și se va coopera operativ cu reprezentanții autorităților de frontieră din state vecine în vederea acționării în comun pentru fluidizarea traficului frontalier.
"La nivelul tuturor structurilor teritoriale se vor constitui rezerve de personal, formate din ofițeri specializați care vor fi pregătiți să acționeze în sprijinul colegilor aflați în punctele de trecere, dacă va fi necesar. Totodată, se vor intensifica relațiile de conlucrare și colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, cu organele de frontieră ale statelor vecine, precum și cu administrația publică locală", au anunțat oficialii.
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română recomandă, în continuare, participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
În situația în care există nemulțumiri cu privire la modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, participanții la trafic pot suna la numărul de telefon al Poliției de Frontieră Române - 021.9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către polițiștii de frontieră care vor acționa în consecință, legal, de la caz la caz.
Informații suplimentare și harta punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internațional sunt disponibile pe pagina de internet a Poliției de Frontieră Române – www.politiadefrontiera.ro 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Duminică, 05 Ianuarie 2014
Stire din Eveniment : Incendiu la un apartament din Constanța
Duminică, 05 Ianuarie 2014
Stire din Eveniment : Furt dintr-un hipermarket din Constanța
Pagina a fost generata in 1.3629 secunde