Polițiștii de la Rutieră anchetați pentru corupție au fost suspendați

1357
3 min citire
Polițiștii de la Rutieră anchetați pentru corupție au fost suspendați - 498a96f2b575a2ac18cb2561bc30e054.jpg
Polițiștii de la Rutieră cercetați de procurori pentru luare de mită, trafic de influență și alte infracțiuni au fost suspendați, vineri, din funcții. Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) a primit o adresă din partea Parchetului potrivit căreia împotriva celor 34 s-a pus în mișcare începerea urmării penale, legea prevăzând în astfel de situații ca cei cercetați să fie suspendați până la finalizarea anchetei.
"Au venit adresele de la Parchet prin care ni se aduce la cunoștință de începerea urmăririi penale împotriva polițiștilor de la Rutieră. În aceste condiții, potrivit legii, s-a luat măsura suspendării lor din funcție. De acum încolo, ei vor desfășura activități care nu presupun acte de cercetare, acordarea de contravenții, întocmirea de dosare, și se vor ocupa mai mult de lucruri administrative. De asemenea, le vor fi luate sporurile și vor fi încadrați cu un salariu de bază", ne-a declarat comisarul șef Adrian Rapotan, adjunctul șefului IPJ Constanța. Acesta a ținut să precizeze că dacă vor fi găsiți nevinovați, polițiștii vor fi reîncadrați pe vechile funcții și își vor primi retroactiv toate sumele de bani, însă, dacă judecătorii îi vor condamna, ei vor fi dați afară din Poliție.
Au primit alte sarcini
Cei 11 polițiști de la Rutieră arestați săptămâna trecută și eliberați marți de Curtea de Apel s-au întors, vineri, la muncă, alături de ceilalți 23 de colegi cercetați în același dosar. Încă de dimineață, ei au avut o întâlnire cu comandantul Serviciului Poliției Rutiere, care le-a adus la cunoș-tință faptul că au fost suspendați din funcții până la soluționarea cazului.
"S-au întors la serviciu în această dimineață, însă, nu îi vom mai putea scoate în stradă. Toți cei 34 de polițiști împotriva cărora s-a pus în mișcare acțiunea de urmărire penală au fost suspendați din funcții și redistribuiți. Se vor ocupa de acum încolo mai mult cu treburi administrative, cu hârtii, citații și nu vor mai putea face cercetări, acțiuni de control sau să aplice sancțiuni. Ei vor face treaba din spatele biroului, care, de obicei, este foarte multă, însă nu se vede", ne-a confirmat și subinspectorul Marius Ghiță, purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere.
Această situație intervine în condițiile în care județul Constanța se confrunta dinainte cu o adevărată criză de polițiști rutieri. Spre exemplu, în cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Constanța sunt angajați doar 119 agenți și 14 ofițeri, în timp ce Clujul are 29 de ofițeri și peste 200 de agenți. Aceeași situație se înregistrează în Brașov (25 de ofițeri și 200 de agenți) sau Prahova (30 de ofițeri și peste 200 de agenți), județe care au un profil turistic asemănător cu cel al Constanței.
În aceste condiții, criza de personal operativ, de oameni în stradă, s-a adâncit și mai mult în cadrul instituției. Lucru recunoscut și de conducerea Poliției. "Avem nevoie de oameni în stradă. Iar acum, că au fost suspendați 34 de agenți, este clar că o să scadă numărul de polițiști din teren. Ca să diminuăm cât mai mult această problemă, au fost scoși patru polițiști de la dispecerat și trimiși în stradă și am cerut o realocare de personal de la Ordine Publică", a anunțat Marius Ghiță.
Potrivit purtătorului de cuvânt, la serviciul Poliție Rutiere vor ajunge lucrători de la Siguranță și Ordine Publică, polițiști care au avut atribuții pe latura rutieră sau care vor urma un curs special.
Până una alta, polițiștii de la rutieră constănțeni beneficiază de ajutorul colegilor din țară detașați pe litoral. Începând cu 1 iulie, la malul mării au sosit 65 de polițiști, care au adus cu ei 4 radare, 31 de motociclete și 17 autoturisme, pentru a asigura ordinea și siguranța în trafic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0427 secunde