Polițiștii i-au chemat pe părinți la ore
Articole de la același autor
Prinși la braconaj, pe Canalul Dunăre - Marea Neagră
14 Ianuarie 2008
Polițiștii de frontieră, "darnici" în dosare penale
22 Ianuarie 2008
Băiatul de 16 ani, dat dispărut la Medgidia, a fost găsit
18 Februarie 2008
Fosta fabrică de oxigen din Constanța, prădată de hoți
22 Februarie 2008
Pe parcursul săptămânii trecute, lucrătorii de proximitate din cadrul Secției 3 Poliție, cu sprijinul Compartimentului de Analiză și Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, au desfășurat o serie de activități la Grupul Școlar de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța pe linia prevenirii violenței în unitățile de învățământ.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, subinspector Radu Croitoru, grupul țintă a fost reprezentat de părinții elevilor claselor a IX-a, a XII-a și a XIII-a din cadrul instituției de învățământ menționate anterior.
Pe parcursul acestor demersuri, polițiștii au purtat discuții cu părinții elevilor în vederea îmbunătății relației elev-cadru didactic și elev-părinte, în vederea realizării unei mai bune comunicări între ei.
De asemenea, părinților li s-a transmis să nu rămână indiferenți la violență - în general - și au fost sfătuiți să se implice în realizarea unor activități preventive educaționale prin participarea lor și a elevilor la dezbateri, mese rotunde și concursuri.
Totodată, acestora li s-a recomandat să supravegheze cu o mai mare atenție elevii care au acces la internet, să le cunoască prietenii cu care ei corespondează și să se intereseze în mod constant de situația școlară a copiilor.
Polițiștii le-au vorbit despre prevederile Legii 61 din 27 septembrie 1991, republicată, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și consecințele nerespectării de către elevi a acestor norme, iar la final participanților le-au fost înmânate pliante cu recomandări preventive.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!