Polițiștii și jandarmii participă la Campionatul Balcanic de cros

1113
Constanța va găzdui, în perioada 8-11 septembrie, cea de-a VI-a ediție a Campionatului Balcanic de Cros al Polițiștilor.
Programul evenimentului sportiv va începe în data de 8 septembrie și va fi structurat astfel: pe 8 septembrie vor sosi delegațiile, pe 9 septembrie, începând cu ora 10.00, va fi antrenamentul oficial,
pe 10 septembrie, ora 9.30, festivitatea de deschidere, la ora 10.15 se va da startul competiției, iar la ora 12.30 - festivitatea de premiere, urmată de cea de închidere. Delegațiile vor pleca în data de 11 septembrie.
La ediția precedentă, ce a avut loc în Turcia, Antalya, în urmă cu doi ani, sportivii reprezentând Ministerul Administrației și Internelor au avut o comportare meritorie și au obținut două medalii de aur, în probele individuale, o medalie de argint prin echipa masculină și una de bronz, în clasamentul general pe națiuni.
Anul acesta, din lotul României vor face parte următorii sportivi: subcomisar Andreea Buzsi (IPJ Covasna), agent Lenuța Stănescu (IPJ Buzău), sergent major Mirabela Ionică (IJJ Sibiu), agent Paula Achimescu (IJPF Mehedinți), plutonier adjutant Petrea Hristea (IJJ Vrancea), plutonier Adrian Popescu (IJJ Vâlcea), agent principal Daniel Scrob (IPJ Sibiu) și agent șef Ștefan Oprina (DGPMB).
Campionatul este organizat de către Ministerul Administrației și Internelor prin Uniunea Sportivă a Ministerului de Interne din România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 06 Septembrie 2011
Stire din Eveniment : Incendiu în Mihail Kogălniceanu
Pagina a fost generata in 1.8147 secunde