Polițiștii vor să "curețe" Piața Griviței

2367
9
De ani buni, constănțenii se plâng de ceea ce se întâmplă în preajma pieței Grivița, de bișnițarii care se adună ciorchine pe la colțuri și-i agasează pe trecători, de comercianții ilegali ce-și întind marfa direct pe trotuar și mai ales de ghicitoarele și hoții din buzunare ce se strecoară printre ei. 


De ani buni curg reclamațiile și, în ciuda măsurilor luate de oamenii legii, situația nu s-a schimbat. 


Drept consecință, în prezent, locuitorilor din zonă, cei mai afectați de haosul și domnia ilegaliștilor, le este teamă să ia atitudine. "S-a umplut de tot felul de bișnițari, dar ce și cui să spunem? Ți-e și teamă să spui ceva, pentru că sar imediat pe tine. Este așa de ani buni, prea mulți, și dacă până acum nu s-a făcut nimic, e greu de crezut că se va mai face ceva", ne-a reclamat o bătrână de pe strada Constantin Brătescu, din apropierea pieței Grivița. 


La doar câțiva pași mai încolo, bișnițarii de țigări care au pus stăpânire pe intersecția străzilor Ștefan Mihăileanu și Griviței își văd nestingheriți de afacerile ilegale, în vreme ce amicii lor te îmbie să cumperi haine și produse alimentare, expuse pe bucăți de carton rupte. 


E drept că, și în prezent, ca și până acum, zona este "periată" periodic de oamenii legii, atât de polițiști, cât și de jandarmi. Dar comisarul șef Laurențiu Carp, noul șef al Secției 3 Poliție, intenționează să intensifice acțiunile în zonă. "Piața Griviței este una dintre zonele «fierbinți» de pe raza Secției 3 Poliție, alături de Spitalul Județean, Gara și Autogara Sud. În zona respectivă, sunt multe persoane care obișnuiesc să-și petreacă timpul pe stradă, fără vreun motiv neapărat. Este modul lor de viață, așa mi s-a replicat. Motiv pentru care, vom încerca să le schimbăm acest mod de viață, pentru că pot să genereze o senzație de nesiguranță în rândul locuitorilor!", ne-a precizat comisarul șef. 


Pe de o parte, polițiștii vor continua acțiunile de sancționare a celor care încalcă legea, iar pe de altă parte îi vor încuraja pe locuitorii din zonă să solicite sprijinul autorităților de fiecare dată când se simt amenințați, în vreun fel, de cei cunoscuți ca elemente negative. 


Bișnițarii de telefoane mobile de pe Atelierelor, și ei în vizor
În vizorul șefului de la Secția 3 Poliție este și deja vestita bișniță de telefoane mobile - ce provin din surse ce ridică suspiciuni de furt! - care se desfășoară, de ani buni la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Atelierelor, chiar vizavi de fostul sediul al Poliției municipiului Constanța. "Am o idee ce putem să facem și în ceea ce privește acest comerț ilegal de telefoane mobile. Vom încerca, treptat, o mai bună monitorizare a zonei și luăm deja măsuri pentru a avea o evidență a telefoanelor mobile sustrase, pentru a le compara cu cele care se pun în vânzare în zona respectivă și nu numai", a adăugat comisarul șef Laurențiu Carp. 


În altă ordine de idei, chiar dacă zona Gării Constanța a fost "curățată" de bișnițarii de țigări, la sfârșitul anului trecut, printr-o acțiune comună a polițiștilor, a polițiștilor de frontieră, jandarmilor și procurorilor, încă mai sunt probleme în zonă. Drept pentru care, și aici polițiștii își vor intensifica acțiunile. "În zona respectivă ne confruntăm cu furturile din buzunare, motiv pentru care polițiștii supraveghează mijloacele de transport în comun. Totodată, pentru a avea cât mai mulți ochi în cât mai multe părți, am discutat cu firmele de pază și angajații Primăriei Constanța, pentru a ne informa de fiecare dată când văd ceva suspect în zonele unde patrulează", a mai precizat comisarul șef Laurențiu Carp.


Comentează știrea

Tx
25 martie 2015
Pe bune

Bai carp, pai tu te lasi anuntat de agenti de paza? Vbim de aia cu 4 clase agenti 000 = creier ? Pai ma baiatule daca nu ai oameni in permanenta in locatia respectiva nui vei starpii niciodata, ce sati mai zic de transportul in comun, vati rupt in cot, telefoane ? Pe Atelierelor :))))) , auzi eu cred ca tu ne minti ca Ponta " ba e ba nu e" , as vrea sa vad un comentariu aici la adresa mea daca poti! Si apropo "succesuri".

Pintea
25 martie 2015
Oras civilizat

Atunci cand politia desfasoara actiuni de depistare a pietonilor care traverseaza strada prin loc nepermis se evidentiaza clar cate persoane au fost amendate.Ce inseamna "periat" periodic li se curata hainele bisnitarilor. Daca periodic "periati " zona cum de apar continuu - cand cineva repeta o infractiune ,repectivul nu mai vede rasaritul soarelui fara zabrele la fereastra. Cati bisnitari au fost cel putin amendati in aceste actiuni ale politiei ?

europeanu
25 martie 2015
Model de viata,mazare

situatia e de mult iesita de sub control.Acum e foarte tarziu.Dupa parerea mea inceputul trebuie facut cu mazare si porcul betiv la parnaie.Apoi pasi marunti....

adad
25 martie 2015
aa

astia trebuiesc luati dusi la 1000 de km distanta cu ziduri de 3 m inaltime si inchisi acolo, ca altfel nu ai cum sa scapi de ei, iar cea mai simpla metoda de monitorizare inclusive in piete gari autogari autobuze, este cea cu camerele de luat vederi! sa vedeti atunci daca mai sta vreo cioara pe undeva la furat!!!! Suntem in 2015 si toata Europa face monitorizari de genu de ani de zile... dar am uitat traim in Romania unde se fura milioanele de euro si nu se face mai nimic!!!!!!

f
25 martie 2015
f

A peria inseamna a lua spaga saptamanala.Politistii isi iau telefoane tot de acolo.Despre ce vorbiti?Orasul este controlat de interlopi,in frunte cu cei din primarie,si asa va fi mereu.Constanta a devenit cel mai urat oras din tara si din pacate locuitorii seamana cu el din ce in ce mai mult.

gogu
25 martie 2015
bisnitarii

Tigari,tigari avem,titigarii...asta auzi trecand prin piata,nici nu ai curaj sa treci iar daca esti cumva cu telefonul sau portofelul la vedere tiganusi te- au inconjurat si sigur ai trena ,iar politia trece prin zona si se saluta prieteneste cu scuipaciosi. Ce daca stau ciorchine pe trotuar si tu nu ai pe unde sa treci ca doar stau nu ai de ce sa iti faci probleme,nu sunt foarte pasnici dar au obiceiuri nesa,natoase ca de ajutorul vine mazare da banu si punga

coopel
25 martie 2015
chiar azi!!!!!!!!!!!

Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: clopotelazi@gmail.com

rodica
25 martie 2015
cea mai cautata oferta de lucru a anului!

Cea mai cautata oferta de lucru a anului! Vrem sa extindem fenomenul care s-a declansat deja! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: rodica98827@yahoo.com

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2763 secunde