Polițistul constănțean prins când lua mită a fost arestat preventiv

661
Polițistul constănțean prins când lua mită a fost arestat preventiv - arest1323865285-1339859759.jpg
Ionuț Adrian Priboianu a primit sâmbătă mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzația de trafic de influență. Dispoziția aparține Curții de Apel Constanța.

Potrivit procurorilor DNA care instrumentează cazul, "În perioada 3-14 mai 2012, inculpatul Priboianu Ionuț - Adrian, prevalându-se de calitatea de ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, Serviciul de Investigare a Fraudelor, a pretins de la un administrator de societate comercială, denunțător în cauză, atât direct cât și prin intermediar, remiterea unor sume de bani, respectiv inițial 10.000 euro, majorată ulterior la 50.000 euro și, în final, negociată la 25.000 euro, pentru ca în schimb să intervină pe lângă șefii săi ierarhici, în vederea clasării unei lucrări înregistrate pe rolul organului de poliție mai sus menționat. Lucrarea avea ca obiect verificarea activității desfășurate de societatea administrată de persoana denunțătoare.

De asemenea, în perioada 14 mai - 15 iunie 2012, inculpatul Priboianu Ionuț - Adrian, prevalându-se de calitatea sa, a pretins de la aceiași denunțători remiterea unei alte sume de bani, negociată în final la nivelul a 4.000 euro, pentru a interveni pe lângă un alt ofițer de poliție judiciară din cadrul aceluiași serviciu al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, căruia îi fusese repartizată spre soluționare lucrarea privind verificarea activității societății comerciale administrate de unul dintre denunțători, astfel încât lucrarea să fie clasată."

Reamintim că Priboianu a fost prins în flagrant vineri seară când primea de la unul dintre denunțători suma de 4.000 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.7942 secunde