Polițistul Tudorel Dogaru și-a ajuns nașul

1597
1
Polițistul Tudorel Dogaru și-a ajuns nașul - e5d8d917a1d3aed132a6976b0e75bf88.jpg

Articole recomandate

Ziua de 25 martie este una specială pentru polițiști - Ziua Poliției Române. Cu această ocazie, vineri, în parcul de lângă Sala Sporturilor, a avut loc o demonstrație de amploare.
Luptătorii din trupele DIAS au simulat cum procedează în cazul în care sunt prinși infractorii care dețin explozibil în mașină. Pe lângă aceștia, la exercițiu au luat parte atât pirotehniști, cât și câini special dresați pentru acțiuni de acest gen. De menționat este faptul că explozibilul folosit în cadrul exercițiului face parte din vechile capturi ale polițiștilor. Cu toate acestea, exercițiul s-a desfășurat ca la carte, neexistând incidente.
La eveniment au luat parte luptători din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă, polițiștii Grupei Pirotehnice din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase, totodată fiind prezentată și logistica autolaboratoarelor Biroului de Investigare Tehnico Științifică a Locului Faptei din cadrul Serviciului Criminalistic. Nelipsit de la această acțiune a fost șeful In-spectoratului Județean de Poliție Constanța, comandat Dumitru Catană. La evenimentau asistat și micuții din clasele primare, de la diferite școli din Constanța, însoțiți de învățătoarele lor. Ei au făcut poze atât cu polițiștii, cât și cu mașinile de poliție. La finalul evenimentului, care a durat aproximativ o oră, toată lumea a plecat mulțumită.

Peste 200 de polițiști, înaintați în grad
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Poliției Române, 247 de polițiști constănțeni (52 de subofițeri și 195 de agenți) au fost înaintați în grad, la termen. Printre aceștia se numără comisarii Gelu Bordei - adjunctul șefului Poliției din Năvodari, Vasile Sicrieru - șeful Poliției Ovidiu, Valentin Ciovică - șeful Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipale, Iane Petcu - șeful Poliției din Negru - Vodă, care, începând de vineri, au grad de comisar șef. De asemenea, șeful Biroului Accidente din cadrul Poliției Rutiere Constanța, comisarul Tudorel Dogaru, a fost și el înaintat la gradul de comisar șef, ajungându-și astfel în grad nașul și șeful, pe Constantin Dancu.
Corina BAGIE

Comentează știrea

Admiratoare
23 august 2011
Dogaru

Off..cred ca multe femei ofteaza dupa tine. Esti genul de tip pe care multe si l-ar dori

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9177 secunde