Pompierii constănțeni VOR FI REINSTRUIȚI, după ERORILE de la tragedia de pe Bulevardul Mamaia

366
Pompierii constănțeni VOR FI REINSTRUIȚI, după ERORILE de la tragedia de pe Bulevardul Mamaia - 19febrpompierireinstruiti-1613735751.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au anunțat, în cursul zilei de vineri, 19 februarie, o primă măsură luată la nivelul instituției, în urma raportului realizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, este reinstruirea tuturor angajaților din dispecerate și din operativ. Este vorba despre aproximativ 800 de pompieri, care vor fi instruiți din nou cu privire la modul în care trebuie să acționeze, conform procedurilor, în solicitări. 
Aceste reinstruiri urmează să aibă loc în zilele următoare în dispecerat din Constanța, cât și în dispeceratele din cadrul celorlalte subunități ale ISU Dobrogea, iar ulterior vor fi reinstruiri la subunitățile din dispozitivele de intervenție”, a afirmat Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea. 
De menționat că și până în prezent personalul era instruit periodic, chiar zilnic în cazul celor din operativ – conform procedurilor, iar reinstruirea nu va venii cu elemente noi, ci pentru „reîmprospătarea” informațiilor privind aceeași procedură de lucru de până în prezent. 
Cu ocazia reinstruirii, se va evidenția și dacă există nereguli în modul de intervenție al pompierilor ISU Dobrogea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6654 secunde