PRĂBUȘIREA unui AVION, anunțată prin 112: Ce s-a întâmplat de fapt

309
< 1 min citire
PRĂBUȘIREA unui AVION, anunțată prin 112: Ce s-a întâmplat de fapt - c13046959280082654800-1395421221.jpg
Localnici din Mănăstirea Humorului au sunat la 112 după ce au auzit o bubuitură în zonă, presupunând că s-ar fi prăbușit un avion, autoritățile constatând, în urma verificărilor, că acest lucru nu se confirmă și că zgomotul ar fi putut fi produs de un avion militar care ar fi depășit pragul sonic.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat corespondentului Mediafax că autoritățile sucevene au fost alertate că un avion s-ar fi prăbușit în zona localității Mănăstirea Humorului, dar că în urma verificărilor nu s-a confirmat sesizarea.
El a spus că localnicii au auzit o bubuitură în zonă și au crezut că a căzut un aparat de zbor.
Prefectul a mai declarat că în zonă au fost trimise echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Jandarmi,
Poliție și silvicultori, iar zona a fost verificată și din aer, dintr-un avion ușor.
"În urma verificărilor și în teren și aeriene, sesizarea nu s-a confirmat", a spus prefectul.
Surse din administrație au declarat că zgomotul auzit de localnici a fost provocat de depășirea pragului sonic al unui avion militar care a survolat zona. Potrivit acelorași surse, un zgomot asemănător a fost auzit și în municipiul Suceava.
 Sursa: www.realitatea.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0347 secunde