Președintele Bundestagului Republicii Federale Germania, Norbert Lammert, a criticat, ieri, la Sibiu, modificarea Codului de Procedură Penală ce privește, printre altele, pedepsirea cu închisoarea a jurnaliștilor ce publică imagini și convorbiri rezultate din interceptări.
"Dacă ambiția e să urmărim viteza procedurii penale și nu rezultatele atunci mergem într-o direcție greșită", a declarat Norbert Lammert, președintele Bundestagului Republicii Federale Germania, transmite NewsIn.
Pe de altă parte, în privința evoluției României ca și membru UE, demnitarul german a declarat: "Pot să accept că schimbările pot fi dificile și au nevoie de mai mult timp, dar ceea ce nu pot să accept este că diferența dintre pretențiile pe care ni le-am pus noi și rezultatele atinse să nu scadă încât să scadă pretențiile. Au fost unele exemple în ceea ce privește legislativul și ni se pare că pretențiile au fost reduse", a mai declarat demnitarul german.
Norbert Lammert, președintele Bundestagului Republicii Federale Germania s-a aflat ieri într-o vizită oficială la Sibiu, după ce marți a fost la București. Demnitarul german s-a întâlnit în capitala culturală cu primarul Klaus Johannis și a avut o întrevedere cu episcopul Bisericii Evanghelice, Cristoph Klein.