PRIMA CASĂ LUATĂ PE ȘPAGĂ? Percheziții de amploare la Fondul de Garantare, cel care supraveghează "Prima Casă"

468
PRIMA CASĂ LUATĂ PE ȘPAGĂ? Percheziții de amploare la Fondul de Garantare, cel care supraveghează

Articole recomandate

Percheziții de amploare, joi dimineață, la Fondul de Garantare a Creditelor, instituția care supraveghează și aprobă dosarele pentru creditele imobiliare "Prima Casă". Mai mulți funcționari sunt suspectați că cereau bani pentru a aproba diverse dosare, scrie romaniatv.net 


Într-un dosar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub coordonarea procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din IGPR, pun în aplicare 23 mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Ilfov, la o instituție de interes public, la birourile și domiciliile mai multor angajați, cercetați sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție, se spune într-un comunicat oficial.

Din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obișnuiesc să condiționeze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririlor lor de serviciu de primirea unor sume de bani.

În acest mod nu se respectă ordinea înregistrării cererilor, nu sunt acordate șanse egale și este încălcat accesul liber al beneficiarilor de bună credință, câștigători fiind doar cei ce se încadrează în ,,prioritățile" angajaților, în schimbul sumelor de bani date ca recompensă. Vor fi puse în aplicare 8 mandate de aducere pe numele suspecților, urmând a fi audiați și aproximativ 60 de martori.

Concomitent, cu sprijinul specialiștilor din cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, vor fi efectuate controale fiscale și verificări de specialitate la o societate comercială deținută de una dintre angajatele cercetate și pentru stabilirea fluxurilor financiare aferente sumelor de bani obținute ilegal de personale implicate în mecanismul infracțional.

Aceste acțiuni vizează și un subofițer din cadrul unei unități militare din București, cercetările față de acesta fiind realizate distinct de către procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Echipele participante la operațiune sunt constituite din polițiști din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și Institutul Național de Criminalistică, polițiști din cadrul D.G.P.M.B. și I.P.J. Ilfov - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Activitățile beneficiază de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție ,,Vlad Țepeș" a Jandarmeriei Române. Pentru desfășurarea activităților de astăzi, organele de urmărire penală au fost sprijinite de conducerea instituției angajatoare, în vederea probării activităților infracționale ale persoanelor cercetate. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9382 secunde