Prima reacție a lui Mario Iorgulescu după ce a aflat că a fost condamnat: „Crede-mă că sunt nasol rău acum”

82
1 min citire
Prima reacție a lui Mario Iorgulescu după ce a aflat că a fost condamnat: „Crede-mă că sunt nasol rău acum” - marioiorgulescu-1779432805.webp
Mario Iorgulescu a reacționat după ce a fost condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare în dosarul accidentului mortal provocat în anul 2019. Decizia instanței a fost pronunțată joi, 21 mai 2026, și este definitivă.
Judecătorii au menținut pedeapsa rezultantă stabilită anterior, formată din 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, la care s-au adăugat alte condamnări pentru conducerea sub influența alcoolului și drogurilor, dar și pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, într-un alt dosar. La scurt timp după aflarea verdictului, Mario Iorgulescu a avut o reacție scurtă.
„Crede-mă că sunt nasol rău acum. Sper că înțelegi”, a declarat acesta, potrivit cancan.ro. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, fiul șefului LPF este internat într-o clinică din Italia, țară în care a plecat imediat după accidentul produs în noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019.
În trecut, Mario Iorgulescu a susținut că accidentul s-ar fi produs după ce a trecut mai multe semafoare pe roșu și ar fi încercat să evite un alt autoturism, moment în care a pierdut controlul mașinii și a ajuns pe contrasens. Anchetatorii au stabilit însă că acesta conducea sub influența alcoolului și a drogurilor în momentul producerii accidentului, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața. De la producerea tragediei, Mario Iorgulescu nu s-a prezentat niciodată personal în fața instanțelor din România, fiind internat în diferite clinici din Italia, conform Știripesurse.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1035 secunde