Prima ambulanță cu persoane rănite în Muntenegru a ajuns la Spitalul Floreasca, transmite Agerpres.ro.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, prezent pe aeroport, la preluarea bolnavilor, a precizat că șase dintre răniții în accidentul din Muntenegru, aduși cu primul avion la București, vor fi transportați la Spitalul Floreasca.
"La Floreasca vor fi în final zece. Trei intubați, șapte care erau mai puțin grav. Am intrat în vorbă cu două doamne care erau conștiente, sigur nu într-o stare foarte bună, dar înțelegeau ce se întâmplă și mi s-a părut că au speranță, asta e important", a declarat ministrul Nicolăescu.
O a doua mașină a plecat tot spre Floreasca, având un pacient intubat și doi pacienți care nu au avut nevoie de condiții speciale.
În cea de a treia mașină au plecat doi pacienți intubați și unul neintubat la Spitalul Universitar.
"Mai sunt doi pacienți intubați, unul care va merge la Elias și unul care va merge la Bagdasar-Arseni. Unul dintre pacienți are o fractură la cap și va trebui făcut un instructaj celor care îl transportă, va fi nevoie de mers prudent", a mai spus Nicolăescu.
Cu prima aeronavă, însoțită de secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Raed Arafat, au ajuns la București 12 răniți.