Prinși de jandarmi cu țigări de contrabandă

315
Prinși de jandarmi cu țigări de contrabandă - tigaricontrabanda-1464778067.jpg
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța – Detașamentul 6 Mangalia au depistat două persoane care comercializau țigări, fără îndeplinirea condițiilor legale. Doi bărbați, în vârstă de 60 și 64 de ani, ambii având domiciliul în Mangalia, intenționau să vândă trecătorilor 102 pachete de țigări fără timbre accizabile (2040 țigarete) inscripționate cu numele mai multor mărci, la ieșirea din municipiul Mangalia spre localitatea Limanu. Jandarmii au întocmit procesul-verbal de sesizare, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, pe care l-au înaintat împreună cu bunurile găsite asupra făptuitorilor, lucrătorilor Poliției Mangalia, în vederea continuării cercetărilor. Jandarmii recomandă cetățenilor să nu achiziționeze țigări ce nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare și să sesizeze autoritățile atunci când observă astfel de fapte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2187 secunde