Sâmbătă seară, în jurul orei 19:30, un echipaj de jandarmi aflat în patrulare în zona pepinierei silvice Palas a observat șase persoane în apropierea căminului nr. 6 Petrotrans. Două dintre persoane s-au deplasat la aproximativ 50 metri și supravegheau zona, două persoane au intrat în incinta căminului iar alte două persoane au scos câteva lucruri dintr-un autoturism. Deoarece persoanele se aflau în câmp deschis, răsfirate, a mai sosit în sprijin un echipaj de la Gruparea de Jandarmi Constanța. După aproximativ 10 minute, cele două persoane aflate în interiorul căminului au ieșit cu un obiect metalic, moment în care echipajele de jandarmi au intervenit pentru prinderea suspecților.
La vederea jandarmilor persoanele în cauză au fugit, fiind imobilizate patru persoane după aproximativ 50 de metri.
La fața locului jandarmii au găsit un autoturism, un atelaj hipo, țevi de câte un țol fiecare, având lungimea de 3 metri, respectiv 2 metri, iar lângă acestea se afla și o vană metalică care fusese sustrasă din interiorul căminului 6 Petrotrans. Lângă autoturism se afla un palan (vinci) și o șufă metalică cu lungimea de aproximativ 4 metri cu ajutorul cărora persoanele doreau să sustragă conductele din interiorul căminului. Cei patru, Vasile D., de 43 ani, Adrian P., de 48 ani, Dumitru P., de 58 ani, și Sandu C., de 20 de ani, toți din Constanța le-au declarat jandarmilor că au vrut să sustragă fierul pentru a-l vinde la un centru de colectare.
Pe numele celor patru persoane au fost întocmite documentele premergătoare pentru comiterea faptei de furt calificat, acestea urmând a fi înaintate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.