Concurs Prinși de jandarmi la furat de componente metalice de la vagoane

250
Prinși de jandarmi la furat de componente metalice de la vagoane - 78fd8f31412337a63e1c64d007a9bd9e.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 9 ianuarie, în jurul orei 14, un echipaj de jandarmi aflat în patrulare în zona Triajului CFR Valu lui Traian a observat patru persoane care demontau diverse componente metalice ale vagoanelor aflate în triaj.
La vederea jandarmilor, persoanele în cauză au încercat să își piardă urma, fugind printre vagoane. După o cursă de circa 100 de metri, trei suspecți au fost prinși, iar al patrulea a fost imobilizat la scurt timp după aceea.
În urma verificărilor de la fața locului, jandarmii au stabilit că Ionuț Codreanu, de 23 de ani, din Mihail Kogălniceanu, Mitică Dumitru, de 20 de ani, Nicolae Vijar Pătrașcu, în vârstă de 19 ani (ambii din Valu lui Traian) și Acbar C., de 14 ani, din Făurei (Brăila) aveau asupra lor chei fixe și inelare, ciocane, dălți, clești și alte ustensile. Cei patru au declarat că aveau de gând să meargă apoi cu marfa la un centru de valorificare a fierului vechi, pentru a obține bani.
Bunurile sustrase, în greutate de aproximativ 1.000 de kilograme, au fost predate pe bază de proces verbal reprezentanților Reviziei CFR Palas, iar pe numele celor patru persoane au fost întocmite documentele premergătoare, pentru comiterea faptei de furt calificat. Dosarul urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8514 secunde