Prinși de polițiștii din Agigea când furau motorină dintr-un TIR

433
Trei tineri s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși, în flagrant, în timp ce furau motorină.
În noaptea de 16 spre 17 decembrie, un TIR a rămas în pană pe marginea Drumului Național 39, în afara localității Agigea. Șoferul l-a chemat în ajutor pe fiul său, Flavius Samoilă, de 20 de ani, pentru a rămâne de pază până ce se va duce el după ajutoare pentru a remedia defecțiunea.
La scurt timp, după ce tatăl său a plecat, tânărul și-a sunat doi prieteni cu care a pus la cale un plan pentru a face rost de bani pentru sărbători.
Fără să stea prea mult pe gânduri, Nicolae Baba, de 20 de ani, și Andrei T., de 16 ani, au venit la locul unde au fost chemați de Flavius Samoilă. Încărcați cu bidoane, cei trei au început să sustragă aproximativ 100 de litri de motorină din rezervorul TIR-ului. Exact când le era lumea mai dragă și se gândeau la banii pe care îi vor obține pe combustibilul furat, ei au fost surprinși de polițiștii din Agigea. Luați la întrebări de oamenii legii, cei trei tineri au povestit cum au pus la cale infracțiunea, iar la final au menționat că regretă fapta.
Anchetatorii nu s-au lăsat impresio-nați și le-au întocmit dosar penal pentru tentativă la furt calificat, ei fiind cercetați în stare de libertate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6126 secunde