Concurs Prinși fără rovignete pe drumurile naționale

1544

Articole de la același autor

Polițiștii de la Rutieră au inițiat, vineri, o amplă acțiune pe linia depistării celor care circulă pe drumurile publice naționale și europene fără rovignetă și fără asigurarea obligatorie. Totodată, s-au avut în vedere cazurile în care unele persoane urcă în stare de ebrietate la volan sau fără permis de conducere.
Acțiunea a avut loc în județul Constanța, a durat opt ore și la ea au participat nouă echipaje, alcătuite din 18 polițiști.
Prezent la acțiune pe raza localității Ciocârlia de Jos, ofițerul în relațiile cu presa al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, subinspectorul Marius Ghiță, a declarat că, pentru verificarea rovignetelor, s-au avut în vedere, în principal, autoturismele înmatriculate în țările străine.
Într-adevăr, prezenți în localitatea Ciocârlia de Jos, jurnaliștii de la "Cuget Liber" au constatat că din cinci mașini oprite în decurs de 10 minute, trei șoferi nu au putut prezenta rovignetele. Toți cei trei au găsit drept scuze faptul că "au uitat să-și cumpere".
Cei trei șoferi au primit fiecare câte amendă în valoare de 500 de lei și le-au fost reținute certificatele de înmatriculare. Acțiunea polițiștilor va continua și în zilele următoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6125 secunde