Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul surorilor Simona și Ana Maria Bărbuceanu să fie judecat de magistrații de la Tribunalul București. Dosarul are în vedere infracțiuni de trafic de droguri și s-a plimbat de la o instanță de judecată la alta. Cazul a ajuns pe masa magistraților constănțeni după ce colegii de la Tribunalul București au decis că nu sunt competenți să judece cauza.
Totodată, în același proces, este cercetat și Robert Pintilie Ungureanu. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2003-2004, cele două femei au organizat, coordonat și finanțat o rețea de trafic ilicit de droguri de mare risc, recrutând și finanțând plecarea unor persoane cărăuși, în state vest-europene și din America de Sud în vederea transportului unor importante cantități de cocaină (de ordinul zecilor de kilograme), în scopul realizării unor importante beneficii financiare.
Drogurile erau transportate prin înghițire, disimulare pe corp sau ascunse în bagaje. Una dintre aceste persoane recrutate și finanțate este Ungureanu, care a fost depistat la data de 10 martie 2004, pe Aeroportul Internațional din Amsterdam, venind din Venezuela, în timp ce transporta în bagaje cantitatea de 2,850 kilograme cocaină.
Membrii grupului infracțional, astfel inițiat și constituit, au avut legături strânse cu cetățeni străini aflați în țări din Europa Occidentală (Olanda, Italia, Spania, Suedia, Insulele Tenerife ), cât și din țări din America de Sud și America Latină (Venezuela, Surinam).
Pentru fiecare cărăuș recrutat și trimis în Olanda, surorile primeau de la membrii grupării de narcotraficanți aflați în Olanda minimum 500 de euro, mergând până la 4.000-5.000 de euro.