Procuror pe cinci județe

3250
3
Procuror pe cinci județe - caca633d466787a2605a386d6cd58cec.jpg
Din anul 2005, odată cu reorganizarea sistemului judiciar din Ministerul Apărării Naționale, Parchetul Militar Constanța a fost dizolvat, activitatea instituției fiind preluată de Parchetul din București. Mai mult, de la începutul acestui an, în Constanța a rămas un singur procuror militar, care mai are însă în responsabilitate încă alte patru județe: Tulcea, Brăila, Ialomița și Călărași.

Claudiu Lazăr are 45 de ani, iar din 2002 este procuror militar. Până în 2005 a activat în cadrul Parchetului Constanța, iar după reorganizare și-a desfășurat activitatea pe lângă cel din București, având însă în aria de responsabilități cinci județe din sud-estul țării. În total, erau șase procurori care anchetau faptele săvârșite de militari.
De la începutul anului însă, Claudiu Lazăr a rămas singurul procuror militar, după ce ceilalți colegi ai săi au ieșit la pensie. Deși volumul de muncă a rămas același, ministerul nu a mai trimis pe nimeni să îl ajute, rămânând să facă față la cinci județe.
Toată ziua pe drumuri, ieri la Tulcea, azi la Brăila, mâine la Călărași, Claudiu Lazăr și-a făcut timp să ne povestească despre ce înseamnă să fii procuror militar într-o țară NATO, cum au rămas el și colegii lui fără multe dintre competențele de altă dată sau cu ce cazuri mai deosebite s-a confruntat în ultimul timp.

Din șase a mai rămas unul
"Am fost șase procurori la Constanța, însă, de la 1 ianuarie 2009, colegii mei s-au pensionat. Am rămas singur pe cinci județe, așa că mai tot timpul sunt pe drumuri. Pentru orice caz, fie el cât de banal, trebuie să bați sute de kilo-metri. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că până acum nu am avut două cazuri în același timp, pentru că nu aș fi știut cum să mă împart", spune lt.col. Claudiu Lazăr, care se uită cu milă la Dacia lui Nova, mașina de serviciu, când vine vorba de drumuri și deplasări. O fi ea Nova, dar are 180.000 km la bord, iar pentru o Dacie este al naibii de mult. Nu are însă ce să facă și nici timp să se plângă. Cel puțin a reușit să obțină două anvelope mai bune. O mică victorie împotriva unui buget de austeritate.
Lazăr povestește că, de prin 2003, legiuitorii au început să le taie sistematic din atribuții, astfel încât astăzi au ajuns să investigheze doar faptele săvârșite de militari, până la gradul de colonel inclusiv, care au legătură cu serviciul. În rest, e de competența instanțelor civile. Chiar dacă făptuitorul săvârșește o infracțiune într-o unitate militară și este angajat al MApN, dacă nu este însă militar trebuie cercetat de un procuror civil. "Când am un dosar, primul lucru pe care îl fac este să îmi verific competența. Competența mea merge până la făptuitor. Dacă este civil, iese din aria mea și intră în competența procurorilor civili", spune procurorul militar, ale cărui competențe se întind peste șase instituții: MApN, STS, ISU, Jandarmeria, SRI și SPP.

Au lăsat depozitul de muniție nepăzit pentru a fura lemne
În prezent, Claudiu Lazăr are în derulare mai multe anchete. Un accident mortal la Brăila - un militar a murit strivit de un TAB într-un exercițiu, un accident între două șalupe militare la Tulcea, diferite plângeri împotriva jandarmilor din Brăila. Însă cel mai delicat caz la care lucrează s-a petrecut la Constanța, în urmă cu câteva săptămâni, fiind implicați doi militari de la Basarabi.
Cei doi executau serviciu de pază la un depozit de armament dintr-o unitate militară din Basarabi când s-au hotărât să-și abandoneze posturile pentru a transporta niște lemne din curtea unității până la Cobadin. Zis și făcut. În miez de noapte, și-au lăsat armele într-o baracă, unul dintre ei luându-și însă încărcătorul cu el, s-au urcat în mașină și au plecat. Numai că, pe drum, au dat nas în nas cu polițiștii de la rutieră, care i-au tras pe dreapta. Astfel, s-a constatat că autoturismul cu care cei doi transportau lemnele avea numerele de înmatriculare expirate, iar șoferul era băut. Pe firul anchetei a intrat și procurorul militar, astfel încât s-a declanșat o cercetare mult mai amplă. Așa se face că, de la câteva lemne, cei doi militari riscă ani buni de închisoare. Parchetul militar îi va judeca pentru încălcare de consemn și nerespectarea regimului armelor și muniției, riscând pentru aceste două fapte între 1 și 5 ani de închisoare, în timp ce procurorii civili îi anchetează pentru furt de lemne, conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice - fapte pedepsite, de asemenea, cu închisoare.

Jandarmii din Brăila îi dau bătăi de cap
Însă, procurorul Claudiu Lazăr spune că cele mai multe probleme le are în Brăila, unde există foarte multe plângeri de abuz împotriva jandarmilor.
"Am multe plângeri împotriva jandarmilor din Brăila pentru purtare abuzivă. Își cam depășesc atribuțiile, recurg de multe ori la forță, deși nu se justifică. În ultimul caz, o patrulă de șase jandarmi a bătut doi băieți atât de tare încât i-a băgat în spital. Unuia i-a smuls splina, de era să moară. Și pentru ce? Pentru că au luat dintr-un cinematograf părăsit câteva resturi de materiale de pe jos. Într-adevăr, este un caz de purtare abuzivă, însă ei se apără spunând că au fost provocați", susține procurorul militar.

Terente și coloana oficială
De-a lungul celor șapte ani de când este procuror militar, Claudiu Lazăr spune că a avut numeroase cazuri care i-au rămas în minte și acum. Unul dintre ele s-a petrecut în 2006, când subofițerul Terente, de la poliția militară, a condus antemergătorul unei coloane oficiale internaționale beat mangă. Mai mult, din cauza alcoolului, Terente a pierdut controlul mașinii și a accidentat o persoană, la Medgidia. De asemenea, au existat multe cazuri în care militari au furat arme din unitate, însă toți au fost prinși și condamnați.
Una peste alta, singurul procuror militar din Constanța și încă patru județe spune că dosare grele nu a avut în ultimul timp, însă volumul de muncă este foarte mare și se roagă în continuare să nu aibă două cazuri în același timp și în două județe diferite. Ar istovi-o pe bătrâna Dacie.

Comentează știrea

cristina
10 noiembrie 2011
proc lazar claudiu

vreau mai multe informatii si foto

Sacean
5 septembrie 2014
procuror Lazar Claudiu

Ai luat locul vestitului procuror Pisica de acum 20-25 de ani Dar ce nu face omul pentru bani si functie.......... Daca nu te-ai insurat intre timp vezi ca vrea Cristina sa-ti vada mutra...... Dar oricum in comparatie cu Kovesi, Morar, Papici tu esti Einstein in meseria ta.

Un coleg de școală
22 martie 2023
Incintat de regăsire

Hai pe bune , ești procuror colonel ?????????????? Cea mai buna gluma auzită despre foștii colegi....

Articole din aceeași secțiune

Luni, 08 Iunie 2009
Stire din Eveniment : Atac la mașina Jandarmeriei
Pagina a fost generata in 3.4443 secunde