Concurs Procurorii cer condamnarea patronului firmelor de shipping Ritz Rom - Euroship

438

Articole de la același autor

Procurorii au atacat în recurs sentința de achitare pronunțată de Tribunalul Constanța în cazul patronului firmelor de shipping Ritz Rom - Euroship, cetățeanul grec Nicolaos Sissanis. Alături de Sissanis a fost achitat și Dragoș Mihai Ionescu. Tribunalul Constanța a respins, în martie 2006, și acțiunile civile și pretențiile formulate în dosar. Și în apel, magistrații constănțeni au menținut achitările pronunțate de Tribunal.
Alături de Sissanis a fost trimis în judecată și Dragoș Mihai Ionescu, acuzațiile aduse celor doi fiind de fals, uz de fals, înșelăciune și instigare la fals. Acest dosar se află pe rolul instanțelor de mai bine de șapte ani, iar faptele pentru care au fost trimiși în judecată sunt prescrise.
Potrivit rechizitoriului, în anul 1996, la propunerea lui Sissanis, comandantul Dragoș Ionescu ar fi întocmit în fals documente din care rezulta că nava Gheorghieni ar fi suferit avarii și necesita reparații și remorcare. Astfel, Sissanis ar fi beneficiat ilegal de asigurarea navei, în valoare 1,1 milioane dolari. În urmă cu trei ani, Tribunalul a dispus condamnarea celor două persoane la câte doi ani de închisoare, iar, ulterior, Curtea de Apel a dispus rejudecarea dosarului. Cercetarea judecătorească la Tribunal a fost îngreunată din cauza procedurilor care trebuia realizate cu Maroc, țara unde s-a stabilit Nicolaos Sissanis. După administrarea probelor, Tribunalul Constanța a constatat că cele două persoane nu se fac vinovate de comiterea faptelor.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit termen de judecată pentru 21 septembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4267 secunde