La Tribunalul Constanța s-a desfășurat vineri o nouă înfățișare în procesul lui Ioan Sărăcilă, fratele viceprimarului din Tuzla, Marian Sărăcilă, acuzat de omor calificat.
Martorul Stoica Ionel, care urma a fi audiat, nu s-a prezentat în instanță. Reprezentantul Parchetului a precizat că este vorba de un martor cheie si este necesară audierea lui.
De altfel, procurorul a solicitat deconspirarea și reaudierea unui martor, audiat la termenul anterior, ce a beneficiat de protejarea identității.
"Martorul a uitat puțin să fie sincer. El știe adevărul în legătură cu faptele, a fost acolo și știe cum s-au petrecut lucrurile. Întreaga anchetă a pornit de la declarațiile lui și ale lui Ionel Stoica", a mai afirmat procurorul.
Apărarea s-a opus acestei probe, precizând că Parchetul are și alte căi legale pentru a lua măsuri legate de martor. Instanța a rămas în pronunțare în privința acestei solicitări și a stabilit un nou termen de judecată pentru 28 martie.
Reamintim că, la termenul anterior, instanța a audiat un martor cu identitate protejată. Este vorba de martorul pe a cărei declarație se bazează actul de inculpare. Deși în faza de urmărire penală, acesta a declarat că i-a văzut bătându-se pe inculpat și pe victimă, martorul a infirmat cele spuse atunci. De altfel, toată declarația bărbatului a fost plină de contradicții, fără să ajute prea mult la aflarea adevărului.
Sărăcilă este acuzat că l-ar fi omorât în bătaie pe Marian Alexandru, de 30 de ani, oier la stâna fratelui viceprimarului. Fapta ar fi avut loc în luna martie 2007, când polițiștii au fost alertați de un pescar că pe malul lacului Zarguzon, din Tuzla, se află cadavrul unui bărbat. Ancheta demarată a stabilit că moartea a fost violentă și cauzată de un politraumatism, victima prezentând escoriații, echimoze și hematoame la nivelul capului, trunchiului și membrelor. Victima era din comuna Rucăr, județul Argeș și fusese angajat la stâna lui Sărăcilă.
Potrivit anchetatorilor, în seara de 26 martie 2007, fratele viceprimarului l-a dezbrăcat pe Marian Alexandru, apoi l-a lovit cu picioarele, cu un bici și cu un băț până l-a lăsat lat la pământ pentru că bărbatul ar fi furat 11 miei de la stâna lui Sărăcilă.