Procurorii DNA și DIICOT consideră că președintele CSM îi discreditează nejustificat

251
2 min citire
Șefii DNA și DIICOT au formulat o cerere de apărare a reputației profesionale a procurorilor din cele două direcții, după o serie de decla-rații ale președintelui CSM, Lidia Bărbulescu, aceștia acuzând faptul că șeful celui mai înalt for al justiției îi discreditează nejustificat.
În cererea de apărare a reputației profesionale, președintele CSM este acuzat că se exprimă public, fără a se informa, asupra unor cauze aflate pe rolul instanțelor ori în instrumentarea Parchetului și contribuie, în fapt, la decredibilizarea actului de justiție.
"Dacă în privința cauzei aflate pe rolul instanței nu mai este necesar să facem precizări, înțelegem să atragem atenția că manifestarea publică a opiniei asupra unei cauze soluționate nedefinitiv de Parchet, echivalează cu o ingerință în actul de justiție, fiind o evidentă presiune asupra procurorului ierarhic superior ori a judecătorului investit ulterior cu soluționarea plângerii împotriva soluției", spun procurorii.
Procurorii sunt nemulțumiți de declarațiile făcute de președintele CSM, Lidia Bărbulescu, într-un interviu, din 18 iulie, referitoare la activitatea desfășurată de procu-rori în dosare sau în legătură cu dosare instrumentate de  DIICOT, respectiv DNA, prin care, spun aceștia, fără a cunoaște obiectul și conținutul dosarelor și a preciza acest lucru, concluzionează cu privire la profesionalismul procurorilor, rezultatul cercetării penale și a mijloacelor de probă folosite.
"Ne punem fireasca întrebare, de ce nu a menționat și faptul că, în mod similar, în data de 11 octombrie 2007, Consiliul Superior al Magistraturii adoptase o hotărâre privind procedurile de numire a unor judecători într-o comisie de avizare a cererilor de începere a urmăririi penale față de miniștrii în baza unei dispoziții legale neconstituționale, așa cum s-a constatat ulterior", se mai arată în cererea de apărare a reputației profesionale.
Cererea de apărare a reputației profesionale a fost trimisă la CSM la sfârșitul lunii iulie și urmează ca în perioada următoare, Inspecția Judiciară să facă verificări pe acest caz care se vor concretiza într-un raport ce va fi luat în discuție
într-una din ședințele plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0299 secunde