În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 67 de ani, suspectat de comiterea faptei.
Cercetările au fost demarate în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, iar din datele administrate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2024 – martie 2026, bărbatul, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, de 16 ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta în repetate rânduri.
În cursul zilei de ieri, 21 aprilie, în baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, 22 aprilie, cel în cauză urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri legale.
"Această faptă ne-a fost sesizată anonim la jumătatea lunii martie. În urma acestei sesizări, instituția noastră a transmis adrese către Inspectoratul Școlar Județean, către unitatea de poliție de la adresa de domiciliu, către unitatea școlară și în urma acestei sesizări pe care am transmis-o s-au efectuat verificări și fapta s-a confirmat.Situația minorei va rămâne în monitorizare la unitatea administrativ-teritorială de domiciliu și aceștia ne vor transmite raporturi periodice, dacă va fi necesar și vor solicita, poate fi inclusă într-un program de consiliere psihologică", a declarat Roxana Onea- purtător de cuvânt DGASPC.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.