Profesorul din Constanța, care agăța elevi minori, a fost trimis în judecată

1442
< 1 min citire
Profesorul din Constanța, care agăța elevi minori, a fost trimis în judecată - 11758548820-1763023550.jpg
Pe rolul secției penale a Tribunalului Constanța a fost înregistrat, la data de 12 noiembrie, dosarul 5743/118/2025, în care profesorul de Religie Bogdan Ioan Brutaru este cercetat pentru săvârșirea faptei de pornografie infantilă.
Urmează ca instanța să stabilească data primului termen din dosar, dar până atunci, vineri, acesta va fi prezentat magistraților pentru stabilirea măsurii preventive. În prezent, Bogdan Ioan Brutaru se află în arest preventiv.
Menționăm că, la data de 22 septembrie, la Liceul Energetic din municipiul Constanța a fost demarată o anchetă, după ce doi elevi minori au primit mesaje cu iz sexual de la profesorul lor de Religie, Ioan Bogdan Brutaru. La acea dată, persoana în cauză a fost audiată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, după care reținut.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situație să înfrângă prezumția de nevinovăție de care se bucură oricare justițiabil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0796 secunde