Programările pentru vaccinul AstraZeneca vor începe săptămâna viitoare
Articole recomandate
Clipe teribile pentru o femeie de 72 de ani. Turista venise să viziteze România, dar a fost atacată de urs
22 Aprilie 2024
Dezastru la prima etapă de recrutare pentru Armată. Candidații au fost respinşi pe capete
22 Aprilie 2024
Cum a rămas un român fără 180.000 de EURO în cont: „Bărbatul a văzut un anunț pe internet...”
22 Aprilie 2024
MOMENTE ȘOCANTE, CHIAR ÎN TIMPUL OREI! O elevă de 17 ani a căzut de la etaj, sub ochii profesoarei
22 Aprilie 2024
Cătălin Predoiu: „Creştere cu 112% a cererilor pentru viză de flotant faţă de alegerile precedente”
22 Aprilie 2024
Premierul Florin Cîțu a anunțat, sâmbătă, că programările pentru vaccinarea cu AstraZeneca vor începe săptămâna viitoare, de pe 10 februarie. Din noul vaccin care va fi folosit doar pentru persoanele între 18 și 55 de ani vor ajunge în România 81.600 de doze zilele acestea.
„Câteva informaţii despre Astra Zeneca, care vine în România şi în luna februarie ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze.
Începem programarea din 10 februarie pentru Astra Zeneca, persoane între 18 şi 55 de ani, şi vom avea 180 de cabinete noi pentru Astra Zeneca.
Cred că de mâine începe să fie distribuite 81.600 (de doze - n.r.) , dar programarea va începe din 10 februarie, începem să avem din ce în ce mai multe”, a declarat premierul Florin Cîțu.
Pentru imunizarea cu AstraZeneca, autoritățile vor amenaja 180 de centre de vaccinare.
În România, 81.600 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, mâine dimineață, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, potrivit Comitetului național pentru vaccinare.
„Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la București pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.
Urmare a primirii autorizației din partea ANMDMR, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfășura, în calitate de distribuitor angro, operațiuni de deținere, custodie și livrare pentru medicamente cărora li se impun criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuție în lanțul rece (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).
Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania
AstraZeneca. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață”, arată un comunicat CNCAV.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Marţi, 25 August 2020