Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă a salvat viața unui om, în această seară

145
< 1 min citire
Agentul principal de poliție Marius Niculescu, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, a salvat, în această seară, viața unui om. 
În jurul orei 20,00, oamenii care se aflau pe plajă, în dreptul cartierului Faleză Nord, au observat un bărbat care înota în mare, la aproximativ 40 de metri de mal, și începuse să strige după ajutor. Imediat, doi tineri au sărit în ajutorul lui, l-au scos la mal. Polițistul Marius Niculescu, care se afla pe faleză, a coborât pe plajă și i-a acordat bărbatului primul ajutor, salvându-i viața. Ulterior, polițistul a fost cel care a sunat la Serviciul unic de urgență 112, solicitând sprijinul unei ambulanțe, pentru a-l transporta pe bărbat la spital.
Victima este un constănțean de aproximativ 65 de ani, cunoscut cu probleme medicale, care ieșise în seara aceasta pentru a face o baie. În timp ce înota, deși la o adâncime mică, i s-a făcut rău. El a fost transportat la Spitalul Județean Constanța, în prezent fiind sub observația medicilor.
Menționăm că agentul principal de poliție Marius Niculescu era în timpul liber.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.031 secunde